Personal

Țună Ioana

Țună Ioana

Profesor învățământ preșcolar
Grupa Sportivilor, Grădinița PP 14 - Arad/Teba

"A educa înseamnă a semăna cu înțelepciune și a culege cu răbdare." - Augusto Cury

Despre mine

Mă numesc Țună Ioana și sunt absolventă a facultății Aurel Vlaicu din Arad, departamentul Științe ale Educției, Psihologie și Asistență Socială,specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. În prezent, fiind studentă la Facultatea de Științe ale Educției, Psihologie și Asistență Socială, ciclul de studii Master, programul de studii Pedagogie Interactivă.

Cariera mea didactică a început din data de 05.09.2022 ca și educator-puericultor la Creșa Grădiniței PP Nr 14 Arad, iar pe parcursul anilor 2021-2022 am fost ajutor de educatoarea tot la această grădiniță minunată.

Am ales această meserie din iubire pentru copii și nu m-aș vedea altfel, decât în preajma lor. Din bucuria, zâmbetele și fericirea pe care o vedem în ochii copiilor ne dăm seama cât de importante suntem pentru ei. Însă nu doar pentru noi, ci și pentru cei mici, gradiniță este o a doua casă și pentru a ne simti în largul nostru, jocul este cel care ne ajută.

Distribuie: