Profesor învățământ preșcolar
Grupa Albinuțelor, Grădinița PP 14 - Arad/Teba
"Lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viața noastră." - Robert Brault
Încă de la grădiniță traiectoria mea profesională era destul de clară pentru mine. Toate deciziile pe care le-am luat m-au condus acolo unde este cel mai important să mă aflu- printre copii.
Sunt absolventă a Colegiului Național "Preparandia - Dimitrie Țichindeal" Arad. Am urmat programul de studii universitare de licență și masterat ale Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității "Aurel Vlaicu" Arad.
Am o vechime în învățământ de 7 ani, gradul didactic II, titulară la Grădinița P.P. nr 14 Arad.
Am participat la Cursul de pregătire în metodologia aplicării alternativei educaționale Step by Step, în prezent lucrez la o grupă în care predarea se realizează în această alternativă.
Ca educatoroare, îmi doresc ca parcursul copilului să fie unul presărat cu mulă iubire, activități educative, jocuri, zâmbete și îmbrățișări.