Surprizele iepurașului

Surprizele iepurașului

Data publicării: 26/04/2024

Proiectul „Surprizele iepurașului” a luat ființă în urmă cu 16 ani, fiind inițial un proiect derulat la nivelul instituției. Treptat, participând un număr tot mai mare de copii și cadre didactice din județul nostru, cât și și din alte județe, proiectul „Surprizele iepurașului„ a devenit un proiect interjudețean.

Acest proiect s-a născut din dorința de a semăna în sufletul copiilor o sămânță de bunătate, de altruism, de credință, de empatie, semințe care să rodească peste ani și ani. Copilul trebuie format în spiritul binelui, al frumuseții sufletești, al adevărului, credinței și iubirii. Formarea sa trebuie, de asemenea, să aibă loc în spiritul participării active în viața comunității, modalitate prin care copilul se pregătește pentru a deveni un cetățean activ, un membru al comunității, astfel încât, prin faptele sale să poate contribui la schimbarea în bine a societății în care trăiește.

Contactul cu simbolurile biblice îl fac pe copil să întrebe, să cerceteze. Influența religiei asupra copilului îl face pe acesta mai bun, mai darnic, mai apropiat de semenii săi, mai dornic de a-i ajuta, cultivându-i alese valori în suflet și minte. Iepurașul constituie pentru copii un simbol al bunătății și al dăruirii, un simbol strâns legat de perioada sărbătorilor pascale.

Cu rădăcini adânci în istoria instituției noastre, concursul-expoziție “Surprizele Iepurașului” a ajuns deja o tradiție, anul acesta școlar având loc cea de-a XV-a ediție a acestuia. Sămânța plantată în urmă cu 16 ani, dă roade și astăzi, astfel că miercuri, 24 aprilie 2024, în pragul sărbătorilor pascale, lucrările a 225 de copii din județele Arad, Timiş şi Maramureş, au împodobit nu doar sala de expoziție a concursului, ci și chipul celor care au avut ocazia să le admire, oferindu-le câte un zâmbet.

Concursul-expoziție a fost un prilej de a reuni 20 de grădinițe participante, 100 de cadre didactice și 225 de participanți, care au vestit bucuria Învierii lui Hristos prin lucrările artistico-plastice sau practice. Componenta artistică a acestui proiect este cea care subliniază importanța șansei copilului de a se exprima, de a stabili punți de comunicare cu copiii și adulții din jurul său. Arta învață copilul aflat în plină formare, să observe frumosul, să-l caute și să îl creeze. Tocmai de aceea, cultivarea creativităţii copilului în formele sale specifice de expresie la vârsta copilăriei, stimularea potenţialului creativ al fiecărui copil, încurajarea copiilor de a descoperi frumosul în lumea înconjurătoare și de a crea lucruri care să ne înfrumusețeze viața sunt de o importanță covârșitoare pentru devenirea sa ca adult. Abordând diferite tehnici, lucrând cu variate materiale, preșcolarii au dat dovadă de creativitate în realizarea lucrărilor expuse, acestea dezvăluind nu doar efortul creativ și imaginativ, ci și manualitatea.

Strădania preșcolarilor și a cadrelor didactice coordonatoare a adus bucurie an de an comunității, nu doar prin frumusețea și originalitatea lor, dar și prin utilitatea care le-a fost atribuită. Lucrările preșcolarilor din exponate s-au transformat în Daruri, care au sădit în sufletul vârstnicilor de la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice Arad, bolnavilor aflaţi în suferinţă internaţi la Spitalul Municipal Arad, un strop de speranță, acestea aducând bucurie lor și altor grupuri vulnerabile din comunitatea în care trăim.

Galerie foto

Distribuie: